VALORILE UNIUNII EUROPENE

 

 

 

 
Uniunea Europeană s-a format în baza unor tratate care datează încă din 1967, de la constituirea Comunităţii Economice Europene. Ea s-a transformat dintr-un organism economic al cărui scop principal era să prevină izbucnirea unui nou război în Europa într-un instrument politic, economic şi social care include aproape 500 milioane oameni. 
 
UE este cel mai mare exportator, cel mai mare investitor străin, cel mai mare donator şi cea mai mare piaţă a lumii. 
 
Uniunea Europeană recunoaşte şi garantează drepturile fundamentale ale omului. Drepturile omului sunt acele libertăţi şi drepturi fundamentale care aparţin oricărei fiinţe umane. Pentru prima dată, acestea au fost consfinţite în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în anul 1948 şi au fost un important punct de plecare şi pentru alte instrumente de drepturile omului, precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din anul 1950. La rândul său aceasta a fost încorporată în aquis-ul comunitar, reprezentând o sursă de inspiraţie esenţială pentru Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. 
 
Bazându-se pe principii de bază precum demnitatea, egalitatea şi respectul, aceste documente protejează drepturile persoanelor din ţările membre ale Uniunii Europene şi Consiliului Europei, printre care se află şi România. În timp ce prin CEDO (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) sunt protejate numai drepturile civile şi politice, Carta include şi alte drepturi, precum drepturile sociale ale lucrătorilor, protecţia datelor etc.
 
VOCABULAR
Acquis comunitar: Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene. Sunt incluse aici Tratatele, legislaţia, declaraţiile şi rezoluţiile UE şi deciziile Curţii de Justiţie, măsurile privind politica externă şi de securitate comună, justiţia şi afacerile interne precum şi acordurile internaţionale încheiate de către Comunitatea Europeană şi acordurile încheiate între Statele Membre, referitoare la activităţile Uniunii.
DE REŢINUT!
 
Uniunea Europeană: UE este o uniune economică şi politică a 27 state europene. Ea a fost creată pe bazele fostei Comunităţi Economice Europene prin Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht în 1992 şi intrat în vigoare în 1993. 
În momentul de faţă, statele membre UE sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria. 
UE are propriile simboluri: 
 un drapel (12 stele galbene pe fond albastru), 
 un imn („Odă bucuriei” de Ludwig van Beethoven), 
 deviză („Uniţi în diversitate”), 
 monedă (euro) şi 
 zi a Europei (9 mai).
Consiliul Europei: Consiliul Europei este o organizaţie interguvernamentală creată la 5 mai 1949 şi care are drept obiective, printre altele, protejarea drepturilor omului şi a democraţiei, dezvoltarea identităţii şi diversităţii culturale a Europei, identificarea de soluţii pentru problemele societăţii europene. 
Consiliul Europei are 47 de state membre. 
 
ATENŢIE! Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Uniunea Europeană. Cele două organizaţii sunt diferite. Toate statele membre UE sunt şi membre ale Consiliului Europei.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: Semnată pe 4 noiembrie 1950 la Roma, Convenţia consacră o serie de drepturi şi libertăţi civile şi politice şi stabileşte un sistem vizând garantarea şi respectarea de către statele membre a obligaţiilor asumate de acestea. Prin acest document, ratificat de către toate statele membre ale Uniunii Europene, persoanele fizice au posibilitatea de a se adresa, în cazul în care constată că le sunt încălcate drepturile, Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene: Documentul care conţine drepturile fundamentale aplicabile la nivelul Uniunii. Ea a fost proclamată în mod solemn de către Consiliul European de la Nisa, din 7 decembrie 2000. În cele 54 de articole, Carta defineşte drepturile fundamentale legate de demnitate, libertate, egalitate, solidaritate, cetăţenie şi justiţie.
 
 
Demnitatea 
 
 
Demnitatea umană
 
Demnitatea fiinţei umane este un drept fundamental consacrat de numeroase tratate şi convenţii internaţionale de drepturile omului, printre care menţionăm Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. El reprezintă baza tuturor drepturilor fundamentale recunoscute în UE şi constituie o garanţie că acestea nu vor fi folosite pentru a încălca demnitatea altei persoane. În esenţă, acest drept presupune ca orice persoană să fie tratată în mod egal şi cu demnitate, indiferent de împrejurări. Acesta este inviolabil şi presupune ca atât statele membre UE cât şi cetăţenii să îl respecte şi protejeze. 
 
VOCABULAR
Demnitate – vrednicie, care impune respect.
 
Dreptul la viaţă
 
Dreptul la viaţă este un drept fundamental, fiind considerat cel mai natural drept al omului. Statul are obligaţia de a proteja viaţa umană şi de a nu adopta nici o măsură care să o pună în pericol. 
 
Orice persoană are dreptul la viaţă şi nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat în mod arbitrar. 
 
Cu toate acestea, există şi excepţii de la această regulă. Dreptul la viaţă al unei persoane nu este încălcat dacă aceasta moare când o autoritate publică (poliţia de pildă) este obligată să folosească forţa pentru:
 a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;
 a face o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane deţinute legal;
 a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.
 
Desigur, chiar şi în aceste situaţii moartea trebuie evitată iar folosirea forţei trebuie să se facă doar când este absolut necesar şi în mod proporţional. Mai mult, autorităţile statului sunt obligate să facă o anchetă eficientă atunci când folosirea forţei de către agenţii de stat a dus la moartea unui om. 
 
În raport cu acest drept, statul mai are anumite obligaţii, şi anume: 
 asigurarea unor condiţii minime de existenţă şi viaţă decentă, 
 protecţia mediului în care se desfăşoară viaţa, 
 asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea vieţii cetăţeanului. 
 
VOCABULAR
Reprima - a împiedica prin mijloace violente desfăşurarea unei acţiuni, un act de revoltă.
Insurecţie - formă de luptă deschisă, organizată şi armată dusă împotriva unui regim, a unei autorităţi sau pentru îndepărtarea unor armate ocupante.
Evadare - a fugi din închisoare sau de sub pază (despre deţinuţi).
Arestare – ţinerea unei persoane sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare.
 
Dreptul la integritatea persoanei
 
Dreptul la integritatea persoanei este dreptul pe care fiecare fiinţă umană, fără discriminare, îl are de a-i fi respectate atât integritatea fizică (corporală) cât şi integritatea psihică. 
 
Aceasta presupune ca nici o persoană fizică, juridică sau autoritate a statului să nu realizeze acţiuni care să vatămeze sau să mutileze corpul uman sau psihicul unei persoane. 
 
În special, dreptul la integritate fizică interzice următoarele acţiuni: 
 folosirea corpului uman şi a organelor sale în scopul câştigării de bani;
 clonarea reproductivă a fiinţelor umane;
 practicile eugenice, în special cele ce urmăresc selecţia persoanelor.
Cu toate acestea, în anumite situaţii se poate interveni asupra integrităţii fizice a persoanelor, în special în cazuri precum vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, recoltarea de probe de sânge pentru analize medicale etc.
 
VOCABULAR
Mutilare - a tăia, a amputa o parte a corpului, (sin.) a schilodi.
Clonare reproductivă – o tehnică medicală prin care sunt realizate copii (duplicate) ale unui om sau animal existent (ex. oaia Dolly).
Practici eugenice - îmbunătăţirea populaţiilor umane prin metode genetice (alegerea părinţilor, sterilizarea, căsătoria obligatorie între anumite etnii, sarcini forţate etc.). 
Epidemie - răspândirea unei boli contagioase într-un timp scurt la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. (ex. epidemie de gripă porcină)
 
Interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante
 
Tortura are loc atunci când un agent al unei autorităţi publice (de ex. un soldat, un poliţist) cauzează cu intenţie unei alte persoane o durere sau suferinţe puternice, fizice sau pihice, cu scopul de a pedepsi acea persoană, de a o intimida sau de a obţine anumite informaţii de la aceasta. Este considerată tortură chiar dacă aceste acţiuni se realizează de alte persoane, şi nu de agenţii statului, însă are loc la instigarea sau cu acordul acestora. Nu este tortură dacă durerea sau suferinţele vin ca urmare a unei pedepse impuse conform legii (de exemplu faptul că se execută pedeapsa cu închisoarea iar persoana şi-a pierdut libertatea).
 
Tratamentul inuman apare atunci când o persoană primeşte lovituri sau pedepse care produc suferinţe fizice şi psihice intense. El include: 
 atacuri fizice serioase (loviri, pedepse corporale etc.);
 hărţuirea psihologică (ex. a nu lăsa o persoană să doarmă şi a-i face tot felul de ameninţări care îi produc frica);
 condiţii de detenţie inumane (interdicţia de a se mişca în celulă, de a merge la toaletă etc.);
 neacordarea tratamentului medical unei persoane care are o boală gravă;
 ameninţarea cu tortura, dacă această ameninţare este reală şi imediată.
 
Tratamentul degradant este acel tratament prin care se creează victimei sentimente de teamă, nelinişte şi inferioritate care umilesc persoana şi îi distrug rezistenţa fizică şi psihică. Exemple de tratamente degradante sunt următoarele: obligarea deţinuţilor să îşi acopere capetele sau să stea în anumite poziţii umilitoare, pedepsirea unei eleve de 16 ani prin lovirea ei de un bărbat în prezenţa altui bărbat etc. 
 
Dreptul de a nu fi torturat sau supus tratamentelor inumane şi degradante este absolut, adică el nu poate fi limitat sau îngrădit în nici un fel. Autorităţile publice au obligaţia de a nu supune cetăţenii la tortură şi tratamente inumante şi degradante şi de a-i apăra împotriva altor persoane care doresc să facă acest lucru. Astfel, dacă reprezentanţii unei instituţii publice ştiu că sunteţi supus la tortură sau tratamente inumane sau degradante, ei au obligaţia de a interveni şi a opri aceste acţiuni. De exemplu, dacă un părinte îşi abuzează copiii până la un nivel care poate fi considerat tortură sau tratament inuman sau degradant, autorităţile locale au obligaţia de a interveni şi a proteja copiii, îndepărtânu-i de părintele ce îi rănea. 
 
VOCABULAR
Instigare – atunci când o persoană convinge o altă persoană, cu intenţie, să comită o infracţiune.
Intimida – a face pe cineva să îi fie frică, teamă.
Abuz – săvârşirea unei fapte nedrepte sau ilegale, profitând de o situaţie favorabilă, de o putere asupra unei persoane etc.
Hărţuire – a necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace, a irita.
Detenţie – atunci când o persoană este reţinută de poliţie fie pentru a fi cercetată, fie pentru a executa o pedeapsă (arestare).
 
Interzicerea sclaviei
 
Conform Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau servitute. 
 
Sclavia apare atunci când o persoană deţine în proprietate o fiinţă umană, ca şi cum ar deţine orice alt obiect (casă, maşină). 
 
Servitutea este similară sclaviei, în sensul că fiinţa umană, deşi nu este considerată a fi un obiect deţinut, este forţată să muncească şi să servească o altă persoană, fără să aibă libertatea de a pleca sau a refuza să îndeplinească ceea ce i se cere. Dreptul cetăţenilor europeni de a fi protejaţi împotriva scalviei şi servitutei este absolut, adică nu poate fi limitat în nici o situaţie. 
 
Ca urmare, ţările UE interzic şi pedepsesc traficarea fiinţelor umane. Traficul de fiinţe umane înseamnă comerţ cu oameni şi folosirea acestora de către răufăcători în scopul de a obţine bani de pe urma lor. Acest lucru poate însemna a forţa sau păcăli oameni să se prostitueze, să cerşească sau să muncească. 
 
De exemplu, dacă eşti obligat să munceşti 15 ore/zi, 7 zile pe săptămână, fără bani, fără zi libere sau vacanţe, fără a putea părăsi locul de muncă, fără documente de identitate şi fără a avea o autorizaţie de muncă din partea autorităţilor statului, atunci putem vorbi despre scalvie sau servitute. 
 
VOCABULAR
Servitute – a fi supus, dependent, servitor al unei alte persoane.
 
Interzicerea muncii forţate
 
O persoană este forţată să muncească atunci când face acest lucru în urma unei ameninţări cu o pedeapsă. Nu reprezintă muncă forţată:
 munca depusă în timpul detenţiei sau liberării condiţionate;
 munca depusă în timpul serviciului militar;
 orice acţiune realizată în cazul unei situaţii de urgenţă sau calamitate care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii (ex. salvarea oamenilor şi bunurilor în cazul unei inundaţii produse de furtună etc.);
 orice muncă sau activitate ce face parte din obligaţiile civice normale. 
 
VOCABULAR
Liberare condiţionată – posibilitatea acordată de instanţele de judecată unui condamnat de a fi eliberat din închisoare înainte de terminarea pedepsei, cu condiţia ca acesta să aibă o bună comportare pe perioada eliberării.
Serviciu militar – stagiu de pregătire în armată, efectuat în special de bărbaţi. Persoanele care din motive religioase nu doresc să facă serviciul militar, pot realiza alte activităţi stabilite prin lege.
Calamitate - nenorocire mare, dezastru care loveşte o colectivitate (un uragan, un cutremur etc.).
Obligaţie civică – obligaţiile pe care le au cetăţenii faţă de comunitate, stat etc. (obligaţia de a vota, de a recicla, de a întreţine clădirea în care locuim etc.)
 
 
Teste
 
1. Ce este tortura? Dar tratamentul degradant?
2. Daţi exemple de situaţii când se poate vorbi de tratament inuman. 
3. Există cazuri când o persoană poate fi obligată să muncească?
4. În ce constă integritatea persoanei?
5. Numiţi două instrumente internaţionale de drepturile omului.
6. Daţi exemple de obligaţii civice.
 
 
 
 
 
Libertăţi  
 
 
În Uniunea Europeană cetăţenii statelor membre au o serie de libertăţi care le oferă dreptul de a-şi trăi viaţa şi de a lua deciziile pe care le consideră necesare. Această libertate nu este însă absolută, ei trebuind să respecte şi drepturile celor din jur. 
 
Orice persoană are oportunitatea de a acţiona cum doreşte în viaţa privată, de a se întâlni şi dezvolta relaţii cu alte persoane şi de a participa la diferite activităţi economice, sociale, culturale şi recreaţionale ale comunităţii în care trăiesc. Cetăţenii europeni au de asemenea dreptul de a se bucura de proprietăţile şi bunurile lor fără ca nimeni să îi stânjenească. 
 
Educaţia joacă un rol foarte important în a-i ajuta pe oameni să îşi atingă potenţialul maxim de dezvoltare în viaţă. Educaţia poate deschide uşi şi aduce oportunităţi noi pentru persoanele şi categoriile dezavantajate (copiii săraci, diferite minorităţi etnice, persoane cu disabilităţi etc.). De aceea, în Uniunea Europeană este foarte important ca toate persoanele să aibă acces egal la educaţie.
 
Astfel, pe teritoriul Uniunii Europene ai garantate următoarele drepturi şi libertăţi:
 
 Dreptul la libertate şi securitate 
 Respectul pentru viaţa privată şi viaţa de familie 
 Protecţia datelor personale 
 Dreptul la căsătorie şi întemeierea unei familii 
 Dreptul la gândire, conştiinţă şi religie 
 Libertatea de expresie şi informare 
 Libertatea de asociere 
 Libertatea artelor şi ştiinţelor 
 Dreptul la educaţie 
 Dreptul de a alege ocupaţia şi dreptul de a munci 
 Libertatea de a avea o afacere 
 Dreptul de proprietate 
 Dreptul de azil 
 Protecţia împotriva expulzării şi extrădării
 
Orice persoană se bucură în Uniunea Europeană de libertate personală – statul nu poate deţine o persoană fără a avea un motiv bun nici măcar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. 
 
Dacă totuşi eşti arestat sau reţinut de poliţie, e bine de ştiut că ai următoarele drepturi:
 să fii informat într-o limbă pe care o înţelegi cu privire la motivele arestării şi de acuzaţiile împotriva ta;
 să fii adus în faţa unui judecător cât mai rapid cu putinţă;
 să fii eliberat pe cauţiune;
 să ai parte de un proces într-un termen rezonabil;
 să ai posibilitatea de a contesta detenţia în instanţă dacă tu consideri că eşti reţinut pe nedrept;
 să primeşti despăgubiri (bani) din partea statului dacă ai fost deţinut ilegal. 
 
Dreptul de a avea viaţă privată oferă posibilitatea cetăţenilor europeni să îşi poată trăi viaţa fără amestec din partea autorităţilor publice, însă cu respectarea drepturilor celorlalte persoane. 
 
Viaţa privată include, printre altele: 
 dreptul de a-ţi alege un anumit stil de viaţă, 
 de a te îmbrăca şi a arăta după cum doreşti, 
 de a-ţi defini identitatea sexuală, 
 de a alege cine îţi vede sau atinge corpul (aceasta înseamnă că autorităţile publice nu pot, de exemplu, să îţi ia sânge cu forţa sau să te lase dezbrăcat într-un loc public etc.), 
 dreptul de a-ţi dezvolta personalitatea şi de a alege persoanele cu care doreşti să ai relaţii (de iubire, de prietenie etc.). 
 
De asemenea, ai dreptul de a fi protejat împotriva amestecurilor autorităţilor publice sau chiar media (ziare, reviste, televiziuni) în viaţa ta privată – informaţiile personale despre tine trebuie păstrate în siguranţă şi nu au voie să fie distribuite fără permisiunea ta (cu anumite excepţii). 
 
Această protecţie se întinde şi asupra comunicaţiilor pe care le aveţi cu cei din jur – prin poştă, telefon, email sau orice alt mijloc de comunicare.
 
În plus, toate datele personale ale cetăţenilor UE sunt protejate, ele trebuind să fie colectate şi procesate în conformitate cu legea şi numai după ce s-a obţinut acordul persoanei. Ea trebuie să aibă acces la orice informaţie care o priveşte şi are dreptul de a cere modificarea datelor dacă sunt incorecte.
 
Orice persoană are dreptul de a se căsători dacă doreşte acest lucru, sau, dacă nu, să întemeieze o familie şi să aibă copii fără a legaliza legătura dintre parteneri (un parteneriat de viaţă - pentru informaţii suplimentare vezi Capitolul III). În funcţie de statul în care te afli, poţi încheia sau nu o căsătorie cu o persoană de acelaşi sex: Spania, Olanda sau Belgia permit acest lucru, însă în România căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este permisă.
 
Copiii din afara căsătoriei (ai căror părinţi nu sunt căsătoriţi) au aceleaşi drepturi ca şi copiii din căsătorie!
 
Printre valorile foarte importante ale Uniunii Europene se numără şi dreptul de a avea propriile gânduri, credinţe şi religii. Aceasta înseamnă că îţi poţi schimba religia, opiniile sau credinţele în orice moment (poţi fi musulman, creştin, liberal, ateu, pacifist, etc.). Statul nu te poate opri să îţi practici religia, în public sau în privat, singur sau în comunitatea ta, fără a avea o justificare foarte bună. 
 De pildă, statul nu te poate obliga să juri pe un text religios, precum Biblia, însă poate să îţi blocheze accesul într-un loc de cult (biserică, moschee etc.) dacă edificiul e în pericol să se prăbuşească. 
 
Dreptul de a avea propriile opinii implică şi dreptul de a le putea exprima liber, fără amestecul statului. Orice persoană îşi poate exprima părerea prin intermediul oricărui mijloc de comunicare:
 Cărţi, articole, pliante – în general orice material tipărit;
 Emisiuni TV sau radio;
 Lucrări de artă;
 Internet etc.
 
Libertatea de exprimare este deosebit de importantă pentru jurnalişti şi celelalte persoane care lucrează în media. Ei trebuie să aibă libertatea de a critica statul fără a le fi frică de persecuţie, aceasta fiind o trăsătură foarte importantă a statului democratic. 
 
De asemenea, libertatea academică este respectată, artele şi cercetarea ştiinţifică fiind protejate de Carta Drepturilor Fundamentale UE. 
 
Legea permite oricărei persoane să primească informaţiile distribuite de alţii, acesta fiind un alt drept important (ex. să citească un ziar, să asiste la o emisiune TV, să fie informate de o autoritate publică cu privire la informaţii de interes public etc.).
 
În Uniunea Europeană, libertatea de a protesta şi de a organiza întâlniri, mitinguri sau demonstraţii împreună cu alte persoane este garantată, cu condiţia ca aceste manifestări să fie făcute în pace, fără violenţă sau ameninţări cu violenţa. 
 
Sunt garantate de asemenea, dreptul de a forma şi de a face parte dintr-un sindicat, partid politic sau altă asociaţie sau grup de voluntariat. Nimeni nu te poate însă forţa să te alături unui protest, sindicat, partid politic sau oricărui alt tip de asociaţie.
 
Ca cetăţean european te bucuri şi de dreptul de acces la educaţie, care include posibilitatea de a beneficia de învăţământ gratuit, în conformitate cu legislaţia naţională a fiecărui stat, dar şi accesul la perfecţionarea continuă şi pregătirea vocaţională. Părinţii au dreptul să se asigure că părerile şi convingerile lor religioase vor fi respectate în educaţia copilului lor şi au dreptul să aleagă instituţia de învăţământ pe care copiii lor o vor urma.
 
VOCABULAR
Perfecţionare continuă – perfecţionarea continuă nu se referă la participarea continuă la cursuri şi după ce s-a absolvit învăţământul obligatoriu, ci la dezvoltarea de noi capacităţi/abilităţi şi după această perioadă.
Pregătire vocaţională – pregătire în vederea învăţării unei anumite meserii, urmării unei anumite cariere.
 
Esenţială în Uniunea Europeană este proprietatea privată şi protecţia acordată acesteia. O persoană sau o companie/firmă poate avea în proprietate o multitudine de obiecte precum: terenuri, case, maşini, acţiuni, bani, dar chiar şi pensii sau diferite ajutoare sociale. Statul nu-ţi poate confisca bunurile aflate în proprietatea ta fără un motiv foarte bun (de ex. în cazul în care un drum public trebuie să treacă peste terenul tău, statul poate interveni însă trebuie să te despăgubească). 
 
În strânsă legătură cu acest drept, orice persoană are dreptul de a-şi alege singură ocupaţia (adică de a alege ce meserie doreşte să practice – medic, inginer, om de afaceri, electrician etc.) şi de a hotărî dacă doreşte să muncească sau nu. Cetăţenii din statele membre UE se pot stabili în orice stat ce face parte din Comunitate şi pot să îşi caute o slujbă pe teritoriul acelui stat şi chiar să îşi deschidă propria afacere. 
 
Cetăţenii statelor ce nu fac parte din Uniunea Europeană trebuie însă să obţină autorizaţii de muncă pe teritoriul statului membru unde doresc să îşi desfăşoare activitatea; după obţinerea acesteia, ei au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca muncitorii din statul respectiv.
 
Uniunea Europeană protejează şi persoanele care solicită azil într-unul din statele membre, aderând la principiile prevăzute în Convenţia de la Geneva din 1951. Convenţia din 1951 şi Protocolul din 1967 privind statutul refugiaţilor sunt instrumente internaţionale adoptate de ONU, care stabilesc standardele internaţionale minime în privinţa protecţiei refugiaţilor. În afară de motivele pentru care o persoană poate pierde statutul de refugiat sau nu îl poate obţine, Convenţia din 1951 precizează care sunt drepturile pe care refugiaţii le au în ţările de azil.
 
Refugiaţii sunt persoane care, în urma unor temeri justificate de a fi persecutate datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un anumit grup social sau opiniilor politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o au şi care nu pot sau, datorită acestei temeri, nu doresc protecţia acestei ţări; sau care, ne-având nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care aveau reşedinţa obişnuită, ca urmare a unor astfel de evenimente nu pot sau, datorită respectivei temeri, nu doresc să se reîntoarcă.   
 
Mai mult, Carta UE arată că nici o persoană nu poate fi trimisă pe teritoriul altui stat unde există un risc serios de a fi supusă pedepsei cu moartea, torturii, tratamentelor sau pedepselor degradante sau inumane. 
 
 
Teste
1. Enumeraţi trei libertăţi fundamentale garantate în Uniunea Europeană.
2. Care sunt drepturile unei persoane arestate?
3. Daţi exemple de bunuri care se pot afla în proprietatea privată a unei persoane.
4. Ce aspecte ale vieţii de zi cu zi protejează dreptul la viaţa privată?
5. Cine poate dobândi statut de refugiat?
6. Care este diferenţa între libertatea de exprimare şi libertatea de asociere?
 
 
 
 
 
 
 
 
Egalitatea 
 
 
Egalitatea în faţa legii. Interzicerea discriminării
 
În Uniunea Europeană, legea este aceeaşi pentru toată lumea, şi se aplică la fel tuturor persoanelor. De la această regulă nu există excepţii pentru anumite persoane sau grupuri, chiar dacă este vorba de persoane sau grupuri importante în stat, ca de exemplu preşedintele unei ţări, miniştrii, judecătorii, medicii etc. 
 
Egalitatea în faţa legii a tuturor persoanelor care trăiesc şi lucrează în Uniunea Europeană, indiferent de sex sau orientare sexuală, rasă, vârstă, apartenenţă la un grup social sau religios, dizabilitate, naţionalitate, ş.a.m.d. reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a tuturor statelor membre ale UE şi o condiţie necesară pentru dezvoltarea acestora. 
 
Uniunea Europeană şi-a luat angajamentul să combată discriminarea şi fenomene precum rasismul sau xenofobia, în viaţa de zi cu zi, în domenii precum munca, educaţia, accesul la servicii medicale sau locuinţe. 
 
Angajatorii din Uniunea Europeană au obligaţia de a interzice discriminarea la locul de muncă şi de a implementa următoarele măsuri:
 De a trata în mod egal pe toţi angajaţii, indiferent de rasă, origine etnică, religie, credinţă, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, naţionalitate etc.;
 De a amenaja locul de muncă în aşa fel încât să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilităţi (rampe speciale de acces, facilităţi la toalete şi spaţii comune etc.);
 Să ofere acces egal la angajare şi la toate tipurile de training şi perfecţionare ulterioară a angajatului;
 Să asigure egalitatea în ceea ce priveşte plata muncii prestate de angajaţii săi - „La muncă egală, salariu egal!”
 
Egalitatea între bărbaţi şi femei 
 
O parte importantă a legislaţiei UE este dedicată egalităţii dintre bărbaţi şi femei şi reglementează domenii precum accesul la un loc de muncă, salarizare egală, protecţia mamei, concediul de maternitate sau asigurări sociale.
 
VOCABULAR
Discriminare - politică prin care o persoană sau un grup de persoane sunt lipsite de anumite drepturi pe criterii precum vârsta, rasa, originea etnică sau sexul.
Dizabilitate – o incapacitate, o tulburare fizică sau psihică care împiedică persoana să ia parte la activităţile dintr-o comunitate în condiţii egale cu ceilalţi membri (ex. o persoană care nu mai poate merge şi e imobilizată într-un cărucior cu rotile).
Rasism – concepţie care susţine că rasele umane (albi, negri etc.) nu sunt egale din punct de vedere intelectual şi fizic, unele fiind superioare altora.
Xenofobie – ura faţă de străini şi de tot ceea ce este străin. 
 
Diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică 
 
Uniunea Europeană respectă şi promovează diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică. Prin aceasta, Uniunea Europeană, instituţiile şi entităţile sale, dar şi Statele Membre îşi iau angajamentul de a emite politici care să respecte această diversitate şi prin care să se garanteze diferitelor minorităţi accesul la drepturile lor fundamentale. 
 
Astfel, în acele zone sau regiuni din Uniunea Europeană în care există diferite minorităţi etnice, religioase sau lingvistice, acestea au dreptul de a-şi manifesta şi de a se bucura de propria cultură, de a-şi practica religia şi de a-şi folosi limba maternă, atât individual dar şi în cadrul comunităţii din care fac parte. De asemenea, statele sunt obligate să respecte statutul organizaţilor religioase, non-confesionale sau chiar filosofice. 
 
De pildă, părinţii au dreptul de a alege pentru copiii lor şcoala pe care aceştia o vor urma, limba în care vor studia (în cazul în care există instituţii de învăţământ care să ofere cursuri în limba respectivă), dar şi tipul de educaţie morală sau religioasă pe care aceştia o vor primi, în conformitate cu propriile convingeri. 
 
În plus, Uniunea adoptă diferite măsuri pentru a conserva şi promova limbile regionale şi ale minorităţilor vorbite în mod tradiţional în statele membre sau în state membre ale Spaţiului Economic European.
 
Drepturile bătrânilor 
 
Persoanele în vârstă se bucură în Uniunea Europeană de protecţia următoarelor drepturi ce le sunt garantate:
 Dreptul de a duce o viaţă demnă şi independentă.
 Dreptul de a participa la viaţa socială şi culturală.
 Dreptul de a participa la viaţa politică.
 Dreptul la resurse suficiente pentru a-şi asigura un nivel de trai decent, în conformitate cu principiul demnităţii.
 
Orice persoană care a ajuns la vârsta pensionării dar care nu are dreptul la pensie sau nu are alte mijloace de subzistenţă trebuie să aibă dreptul la resurse suficiente şi la asistenţă medicală şi socială adecvată pentru nevoile sale. Ca urmare, printre obiectivele Comunităţii se numără: creşterea gradului de accesibilitate la servicii medicale speciale pentru bătrâni, îmbunătăţirea calităţii acestora, pregătirea persoanelor în vârstă pentru momentul pensionării, continuarea activităţii salarizate etc.
 
Integrarea persoanelor cu dizabilităţi
 
Uniunea recunoaşte şi respectă dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de măsuri care să le asigure independenţa, integrarea socială şi ocupaţională, precum şi participarea lor la viaţa comunităţii. Persoanele cu dizabilităţi sunt acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.
 
Anul 2003 a fost declarat de către Comisia Europeană ca fiind Anul European al persoanelor cu dizabilităţi. Obiectivul general al acestei iniţiative a fost de a sensibiliza populaţia Europei cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi la nevoia de a-i proteja împotriva discriminării.
 
De obicei, aceste măsuri se referă la formare profesională, ergonomie, accesibilitate, mobilitate, mijloace de transport şi locuire dar şi accesul la activităţi culturale şi de timp liber şi implică intervenţia statului în asigurarea acestor drepturi (de ex.: construirea de rampe de acces în instituţiile publice, facilitarea accesului în mijloace de transport în comun, adaptarea birourilor pentru a răspunde nevoilor medicale specifice etc.). Politicile UE încurajează în mod special integrarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi dar şi încadrarea copiilor cu dizabilităţi în sistemul educaţional obişnuit, iar nu în şcoli speciale.
 
VOCABULAR
Ergonomie - Disciplină care se ocupă cu studiul condiţiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea.
Accesibilitate - La care se poate ajunge uşor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi uşor procurat; care se poate înţelege uşor.
Mobilitate - Capacitatea de a fi mobil, de a se mişca, de a-şi schimba locul sau poziţia; proprietatea de a fi mişcat, deplasat.
 
 
Teste
 
1. Cum se realizează integrarea persoanelor cu dizabilităţi?
2. Numiţi trei drepturi de care se bucură persoanele în vârstă în Uniunea Europeană.
3. Ce comportamente sunt interzise în Uniunea Europeană?
4. În Uniunea Europeană femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii? Argumentaţi.
5. În ce constă diversitatea religioasă?
 
 
Solidaritatea 
 
 
Drepturile muncitorilor
 
Dreptul muncitorilor la informare şi consultare
Dreptul muncitorilor la informare şi consultare în cadrul întreprinderii este un drept fundamental al lucrătorilor recunoscut atât la nivel naţional cât şi la nivelul Uniunii Europene. În principal, el include dreptul de a fi informat şi consultat cu privire la:
 situaţia economică şi financiară a întreprinderii/societăţii, 
 decizii care pot afecta forţa de muncă în cadrul companiei sau interesele lucrătorilor,
 schimbări tehnologice care, din punctul de vedere al condiţiilor de muncă şi organizării muncii au efecte importante pentru angajaţi,
 operaţiuni de restructurare în cazul fuziunilor cu alte companii/întreprinderi etc.
 
Dreptul la negociere colectivă şi grevă 
Negocierea este o metodă folosită în statele membre UE pentru a rezolva conflictele de muncă sau a încheia contracte colective de muncă. În acele cazuri în care există conflicte de interese între angajaţi şi patronate, şi nu pot fi rezolvate în alt mod, angajaţii au dreptul de a protesta sub forma unei greve. Aceste două drepturi sunt strâns legate de un alt drept fundamental al muncitorilor în UE, şi anume acela de a forma şi de a se alătura sindicatelor.
Uniunea Europeană susţine dezvoltarea dialogului între partenerii sociali (salariaţi, sindicate, patronate,etc.) la nivel european şi promovează concilierea, medierea şi procedurile de arbitraj.
 
VOCABULAR
Restructurare – a schimba structura unui lucru organizat, a organiza pe baze noi.
Forţa de muncă – acele persoane care sunt disponibile pentru a presta muncă, sau care prestează deja muncă la un angajator.
Fuziune –  reorganizarea, prin unire, într-un singur organism a unor întreprinderi sau a unor instituţii.
Conflict de muncă - dispute individuale sau colective apărute între angajator şi salariaţi cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.
Grevă - încetare organizată a muncii într-una sau mai multe întreprinderi, instituţii etc., cu scopul de a determina pe patroni, guvernul sau autorităţile să satisfacă unele cereri ale angajaţilor (economice, politice etc.).
Sindicat –  organizaţie al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice etc. ale membrilor ei.
Patronat – totalitatea patronilor.
Mediere – a intermedia o înţelegere între două sau mai multe părţi adverse, a face demersuri pentru a preveni sau pentru a pune capăt conflictelor între două sau mai multe persoane, instituţii etc.
Arbitraj – rezolvarea unei dispute, a unui conflict de către un arbitru, sau o persoană ori instituţie autorizată să facă asta, alta decât judecătorul sau instanţa de judecată.
 
Acces la serviciile de plasament 
În acele situaţii în care o persoană îşi pierde locul de muncă este foarte important ca ea să poată beneficia de serviciile unei instituţii de plasament al forţei de muncă, adică o instituţie care să îi poată găsi şi oferi noi posibilităţi de angajare. Statele membre UE au obligaţia de a înfiinţa agenţii de ocupare a forţei de muncă, care să pună în mod gratuit la dispoziţia şomerilor oferte de lucru, sau care să îi ajute în procesul de recalificare sau pregătire profesională în vederea găsirii unui nou loc de muncă. 
 
Protecţia în eventualitatea concedierii nejustificate 
 
În cazul încheierii contractului de muncă prin concediere, lucrătorii se bucură de următoarele drepturi:
 Dreptul de a nu fi concediat fără să existe motive întemeiate,
 În cazul unei concedieri nejustificate, dreptul de a obţine o despăgubire şi/sau repararea prejudiciului,
 Dreptul de a ataca hotărârea de concediere (în instanţă sau în faţa altui organism imparţial).
 
Condiţii corecte de muncă 
 
Orice muncitor are dreptul la protecţia sănătăţii, la siguranţa în muncă, la respectarea demnităţii la locul de muncă, precum şi la perioade de odihnă corespunzătoare. Printre condiţiile ce trebuie asigurate de fiecare angajator în UE menţionăm:
 Ore de lucru zilnice şi săptămânale rezonabile şi reducerea treptată a săptămânii de lucru,
 Concediu plătit anual de cel puţin 4 săptămâni,
 Eliminarea riscurilor legate de munca periculoasă şi adaptarea orelor de lucru şi a concediului plătit la aceste riscuri,
 O perioadă de odihnă săptămânală,
 Informaţii scrise pentru muncitorii nou angajaţi referitoare la aspectele esenţiale ale contractului individual de muncă şi la raportul de muncă,
 Măsuri de compensaţie pentru lucrătorii de noapte.
 
Protecţia vieţii familiale şi profesionale 
 
Familia reprezintă celula de bază a societăţii. Ea se bucură de protecţie juridică, economică şi socială, asigurată prin intermediul asistenţei sociale, diferitelor beneficii sau reduceri fiscale (sprijin pentru construirea de case pentru tinerele familii, sprijin acordat tinerilor proaspăt căsătoriţi etc.). Pentru a proteja viaţa de familie a lucrătorilor, statele membre UE asigură protecţia acestora împotriva concedierii din motive ce ţin de maternitate şi încurajează întoarcerea lor în muncă. Printre măsurile luate enumerăm: acordarea de concediu plătit de îngrijire a copilului, interzicerea concedierii pe timpul sarcinii, interzicerea muncii periculoase pentru femeile însărcinate, posibilitatea ca oricare dintre părinţi să ceară concediu plătit pentru îngrijirea copilului etc.
 
Securitate socială, asistenţă socială şi îngrijire medicală
 
În statele membre UE persoanele care trăiesc în sărăcie sau în situaţii de excluziune socială, dar şi familiile acestora, trebuie să aibă posibilitatea de a se angaja, de a avea acces la o locuinţă, la educaţie, la cultură şi asistenţă socială şi medicală. În caz de maternitate, boală, accident de muncă, dependenţă sau bătrâneţe, pierdere a locului de muncă, cetăţenii europeni au dreptul să beneficieze de măsuri de protecţie socială şi să apeleze la serviciile sociale. 
 
În plus, în condiţiile prevăzute de legea fiecărui stat membru în parte, orice persoană are dreptul să beneficieze de asistenţă şi îngrijiri medicale. Statele sunt obligate să ia măsuri de prevenire şi combatere a bolilor şi epidemiilor, educarea populaţiei, organizarea sistemului medical etc.
 
Protecţia mediului 
 
Uniunea Europeană acordă o mare importanţă protejării mediului înconjurător şi îmbunătăţirii calităţii acestuia. De aceea, au fost create mai multe programe prin care se urmăreşte prevenirea şi reducerea poluării apelor, aerului şi solului şi managementul deşeurilor.
Printre obiectivele UE în acest domeniu enumerăm:
 Păstrarea, protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului,
 Protejarea sănătăţii umane,
 Folosirea atentă şi raţională a resurselor naturale,
 Promovarea de măsuri la nivel internaţional care să rezolve probleme regionale sau internaţionale de mediu.
 
Ştiaţi că?
Mediul este alcătuit din: apă, aer, sol, plante, animale şi om.
 
Protecţia consumatorului
 
Acest drept este un drept „nou,” modern, care urmăreşte să protejeze sănătatea, siguranţa şi interesele economice ale consumatorilor, dar şi să promoveze dreptul lor la informaţie cu privire la produsele pe care le cumpără şi utilizează. De asemenea, el implică educaţia consumatorilor, oferindu-le posibilitatea de a se organiza pentru a-şi apăra interesele legitime. 
 
Producătorii au obligaţia de a plasa pe piaţă doar acele produse care sunt sigure şi de a se supune regulilor specifice privind plasarea şi comercializarea anumitor produse: produsele alimentare, jucăriile, articolele fabricate din PVC, explozibilii ce pot fi folosiţi de civili, cosmeticele etc. 
 
Consumatorii care au suferit prejudicii ca urmare a cumpărării de produse defecte (ex. un televizor care nu are imagine, sau nu are imaginea color), sau contractării de servicii necorespunzătoare (persoane care au cumpărat bilete de avion dar care sunt blocate în aeroport din cauza companiei aeriene, sau care au cumpărat un pachet de vacanţă într-un hotel de 4 stele şi primesc cazare într-un hotel de 2 stele) au dreptul de a obţine despăgubiri din partea producătorilor sau persoanelor responsabile. 
 
VOCABULAR
Deşeu – un material care rămâne după folosirea unui anumit produs şi care nu mai poate fi refolosit în niciun fel (ex. baterii descărcate).
Consumator – persoană care foloseşte bunuri (mâncare, băutură, cărţi, aparate electrocasnice etc.) pentru a-şi satisface nevoile personale.
Prejudiciu – pagubă, daună.
Clauză contractuală inechitabilă – prevedere a unui contract care este nedreaptă pentru una din părţi.
Contractare de servicii – încheierea unui contract cu o persoană/companie prin care aceasta se obligă să realizeze anumite acţiuni pentru cealaltă parte. 
 
 
Drepturi cetăţeneşti 
 
 
Dreptul de a vota şi candida la alegerile locale şi cele pentru Parlamentul European 
 
Cetăţenii Uniunii Europene se bucură de dreptul de a vota şi de a candida atât la alegerile locale, cât şi la cele pentru Parlamentul European în statul membru în care aceştia îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca orice cetăţean al statului respectiv. Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot universal, secret şi liber exprimat.
 
Parlamentul European este singurul organ al Uniunii Europene ales în mod direct. Cei 736 de deputaţi în Parlamentul European sunt aleşi pentru a reprezenta cetăţenii europeni. Ei sunt aleşi pe o perioadă de cinci ani de către alegătorii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în numele a 500 de milioane de cetăţeni.
 
Aceste două drepturi derivă în mod logic din dreptul la liberă circulaţie şi de a-şi stabili liber reşedinţa în orice stat membru al UE. Ca şi în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, dreptul de a vota şi candida la alegerile locale în statul de reşedinţă restabileşte dreptul fundamental de participare la viaţa publică al cetăţenilor europeni. 
 
De reţinut! O persoană are cetăţenia Uniunii numai dacă este cetăţean al unuia dintre Statele Membre. Cu alte cuvinte, toţi cetăţenii Statelor Membre sunt şi cetăţeni ai Uniunii.
 
Aceste drepturi se bazează pe principiul non-discriminării pe motiv de naţionalitate, principiu în baza căruia drepturile cetăţenilor europeni sunt recunoscute în toate statele membre UE în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenilor naţionali. În plus, ele conferă cetăţeniei europene un caracter autonom, caracterizat de relaţia directă stabilită între Uniune şi cetăţenii săi.
 
VOCABULAR
Vot universal - votul universal este dreptul cetăţenilor de a participa direct şi egal indiferent de sex, rasă, religie, naţionalitate, nivel de pregatire, stare materială, la alegerea instituţiilor centrale si locale ale statului. Cetăţenii europeni au dreptul de vot dacă au împlinit vârsta de 18 ani.
Vot secret - exprimă posibilitatea cetăţenilor de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi fără ca această manifestare să fie cunoscută de alte persoane.
Vot liber exprimat - posiblitatea cetăţenilor de a participa sau nu la votare iar atunci când participa, de a-şi manifesta liber opţiunea.
 
Dreptul la o bună administrare 
 
Instituţiile, organismele şi agenţiile Uniunii Europene au obligaţia de a garanta oricărei persoane (deci nu numai cetăţenilor europeni) dreptul de a beneficia de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil în ce priveşte rezolvarea problemelor sale. Acest drept include:
 Dreptul de a fi ascultat înainte de luarea unei decizii care ar putea afecta persoana în mod nefavorabil.
 Dreptul de acces la dosarul propriu cu respectarea confidenţialităţii şi secretului profesional.
 Obligaţia organelor administraţiei de a-şi motiva deciziile luate.
 Dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate de instituţiile sau funcţionarii UE, cauzate în timpul serviciului.
 
Persoanele care doresc pot comunica cu instituţiile şi agenţiile europene într-una din limbile Tratatelor, existând o obligaţie din partea acestora să răspundă în aceeaşi limbă.
 
VOCABULAR
Tratament imparţial – comportare care să nu favorizeze o parte sau alta într-un litigiu, dispută etc.
Echitabil – corect, drept, nepărtinitor.
Confidenţial – care se poate spune, comunica doar anumitor persoane, secret.
Secret profesional – informaţii, date sau documente deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei, referitoare la viaţa intimă, sănătate sau orice altă situaţie cu privire la o anumită persoană.
 
Accesul la documente 
 
Dreptul de acces la documentele instituţiilor şi agenţiilor europene, oricare ar fi forma acestor documente, este garantat:
 Cetăţenilor Uniunii Europene.
 Persoanelor fizice cu reşedinţa în UE.
 Persoanelor juridice cu sediul social într-unul din statele membre UE.
 
Termenul de „document” este înţeles într-un sens larg şi include uneori chiar şi documentele clasificate, documentele în varianta electronică etc. Acestui drept îi corespunde obligaţia instituţiilor europene de a fi deschise, transparente cu privire la activităţile pe care le efectuează, astfel încât cetăţenii să aibă garanţii că activitatea lor se desfăşoară conform legii. Modalităţile de acces la aceste documente sunt simplificate, şi, pe cât este posibil, instituţiile trebuie să posteze pe Internet toate documentele aflate în posesia lor.
 
Avocatul Poporului 
 
Ombudsmanul European (Avocatul European al Poporului) are misiunea de a primi şi de a examina plângeri primite din partea cetăţenilor UE dar şi a persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa respectiv sediul social într-unul din statele membre cu privire la cazurile de administrare defectuoasă din partea instituţiilor europene. Ombudsmanul este complet independent şi imparţial. De obicei, el efectuează anchete în baza unei plângeri, însă poate porni anchete şi din proprie iniţiativă. 
 
Administrarea defectuoasă apare în acele situaţii în care o instituţie nu acţionează în conformitate cu legile în vigoare, nu respectă principiile bunei administrări sau încalcă drepturile omului. Câteva exemple:
 nereguli administrative
 incorectitudine
 discriminare
 abuz de putere
 lipsă de răspuns
 nefurnizare de informaţii
 întârziere nejustificată
 
Ombudsmanul va încerca să rezolve problema cetăţeanului european prin contactarea instituţiei responsabile şi concilierea părţilor. Dacă acest lucru nu e posibil, el poate formula o serie de recomandări în vederea rezolvării cazului. În cazul în care instituţia nu îi acceptă recomandările, acesta poate întocmi un raport special adresat Parlamentului European.
 
VOCABULAR
Conciliere – împăcare.
 
Dreptul la petiţie 
 
În acelaşi mod în care poate fi sesizat Ombudsmanul, orice persoană (cetăţean european sau persoană fizică sau juridică cu reşedinţa sau sediul în UE) poate sesiza şi Parlamentul European cu privire la o problemă care ţine de activitatea Uniunii şi care o afectează în mod direct. 
 
Petiţia este o cerere adresată unei instituţii de către o persoană sau mai multe persoane pentru a se preveni o nedreptate sau o situaţie nefavorabilă, sau pentru a se opri încălcarea drepturilor şi intereselor unei persoane.
 
Petiţiile pot fi adresate unui deputat, Comisiei sau preşedintelui Parlamentului. O petiţie trebuie să fie elaborată de petiţionari, să fie scrisă, să fie redactată într-una din limbile oficiale ale Uniunii şi să aibă legătură cu un domeniu de activitate al acesteia. 
 
Libertatea de mişcare şi rezidenţă 
 
Libertatea de a circula liber şi de a-şi stabili reşedinţa pe teritoriul unui stat sunt două drepturi care au fost extinse la nivelul Uniunii Europene în sensul de a permite cetăţenilor europeni să circule liber sau să îşi stabilească reşedinţa în afara graniţelor statului de origine, în orice alt stat membru al UE. 
 
Cetăţenii europeni pot intra pe teritoriul altui stat membru UE doar în baza unei cărţi de identitate sau unui paşaport valabil, fără a fi nevoie să prezinte vize de intrare sau ieşire. Membrii de familie care nu au cetăţenia unui stat membru se bucură de aceleaşi drepturi ca şi cetăţeanul pe care îl însoţesc. Pentru o şedere mai mică de trei luni, statul membru poate cere ca persoanele respective să-şi înregistreze prezenţa la autorităţile locale, într-un termen rezonabil. 
 
Membru de familie: soţul/soţia, partenerul de viaţă înregistrat (dacă parteneriatul de viaţă este recunoscut în statul gazdă ca fiind echivalent căsniciei), copiii sau nepoţii sub 21 ani sau cei care depind încă de părinţi, bunicii sau străbunicii celor doi soţi.
 
Pentru o şedere mai mare de şase luni, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie implicat într-o activitate economică (angajat sau să aibă propria afacere), sau
 să aibă resurse suficiente şi asigurare medicală pentru a nu deveni o povară pentru sistemul de sănătate al statului gazdă, sau
 să fie student cu resurse suficiente şi asigurare medicală, sau
 să fie membru de familie al unei persoane care se încadrează într-una din condiţiile de mai sus.
 
Membrii de familie ai cetăţenilor europeni care nu au cetăţenia unui stat membru trebuie să obţină un permis de reşedinţă pentru membri de familie ai cetăţenilor europeni, valabil pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data emiterii.
 
După cinci ani de şedere legală neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazdă, atât cetăţenii europeni cât şi membrii de familie care au trăit cu aceştia în această perioadă dobândesc dreptul de şedere permanentă în statul membru gazdă. Acest drept se pierde numai dacă persoana în cauză lipseşte mai mult de doi ani succesivi din statul respectiv.
 
Protecţia diplomatică şi consulară
 
Atunci când se află pe teritoriul unui stat extracomunitar în care ţara sa de origine nu este reprezentată (nu are o misiune diplomatică – ambasadă, consulat), cetăţeanul european beneficiază de protecţia autorităţilor diplomatice sau consulare ale oricăruia dintre statele membre UE care are o reprezentanţă în ţara respectivă.
 
De obicei, protecţia diplomatică şi consulară constă în servicii precum:
 asistenţa în caz de deces
 accident
 boală gravă
 arestare sau reţinere
 asistenţa acordată victimelor violenţelor grave
 ajutorul pentru repatriere în caz de dificultate
 în anumite cazuri, asistenţa financiară
În unele situaţii, autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre UE pot emite documente temporare de călătorie pentru cetăţenii UE, în următoarele condiţii:
 Cetăţeanul european să nu mai aibă un paşaport sau document de călătorie valabil (fie ca a fost furat, pierdut, distrus sau indisponibil temporar).
 Cetăţeanul se află într-un stat extracomunitar unde ţara sa nu are o reprezentanţă, sau nu poate ajunge la aceasta din motive obiective.
 Autorităţile ţării de origine a cetăţeanului şi-au dat acordul ca acesta să obţină un document temporar de călătorie din partea altui stat.
 
De exemplu, un cetăţean român aflat în Camerun, unde România nu are o misiune diplomatică sau consulară, se va putea bucura de protecţia Germaniei sau Franţei, dacă acestea au asemenea reprezentanţe în Camerun.
 
VOCABULAR
Stat extracomunitar – stat care nu este membru al Uniunii Europene.
Ţara de origine – ţara al cărui cetăţean este persoana respectivă (ex. ţara de origine a unui cetăţean român este România).
Repatriere -  a se înapoia sau a aduce pe cineva în patrie după o absenţă îndelungată (voită sau forţată).
 
 
Teste
 
1. Numiţi un europarlamentar român.
2. Ce este votul universal?
3. Cine poate vota pentru Parlamentul European?
4. Enumeraţi trei drepturi cetăţeneşti care aparţin exclusiv cetăţenilor europeni.
5. Care este misiunea Ombudsmanului European (Avocatul Poporului)?
6. Explicaţi în ce constă asistenţa pe care un cetăţean european o poate primi din partea altor state UE atunci când se află într-un stat extracomunitar în care ţara sa nu este reprezentată.
7. În ce condiţii cetăţenii europeni şi membrii de familie ai acestora îşi pot stabili reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru UE? Cum pot ei dobândi dreptul de şedere permanentă?
8. Care sunt obligaţiile instituţiilor europene în raport cu cetăţenii UE sau persoanele fizice/juridice cu reşedinţa/sediul în UE?
9. Cine poate fi cetăţean european?
 
 
Justiţie 
 
 
Dreptul la un proces corect 
 
Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de legea Uniunii sunt violate are dreptul de a sesiza instanţa şi de a se bucura de un proces corect şi echitabil. 
 
Pentru a asigura un proces echitabil, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
 Să existe o audiere publică şi corectă (deşi în anumite cazuri presa şi publicul pot fi excluse dacă este vorba de un caz sensibil, de ex. care implică minorii);
 Care să aibă loc într-un termen rezonabil;
 În faţa unui tribunal independent şi imparţial stabilit prin lege;
 În care să fie oferite toate informaţiile referitoare la caz;
 Care oferă posibilitatea părţilor să fie consiliate, reprezentate şi apărate;
 Care oferă posibilitatea intervenţiei unui interpret, atunci când e necesar;
 Audierea să fie urmată de o decizie publică şi motivată.
 
Persoanele care nu îşi pot permite costurile unui proces sau care nu îşi pot angaja un apărător pot beneficia de asistenţă judiciară gratuită, în aşa fel încât drepturile lor să nu fie puse în pericol de faptul că nu au mijloace materiale.
 
Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare
 
În cazul în care o persoană este acuzată de comiterea unui fapt ilegal, se va considera că persoana respectivă este nevinovată până când vor exista dovezi care să îi demonstreze foarte clar vinovăţia. 
 
Este bine de ştiut că dacă ai fost acuzat de comiterea unei infracţiuni ai următoarele drepturi:
 Să fii informat cu rapiditate cu privire la fapta pe care ai comis-o şi acuzaţiile ce ţi se aduc;
 Să ai suficient timp şi resurse pentru a-ţi pregăti apărarea;
 Să te poţi apăra singur sau prin avocat;
 Să interoghezi martori;
 Să ai interpret, dacă nu vorbeşti limba.
 
Principiile legalităţii şi proporţionalităţii între vinovăţie şi pedeapsă 
 
Nimeni nu va fi considerat vinovat pentru comiterea unei infracţiuni dacă aceasta nu era considerată infracţiune la momentul când a fost săvârşită. Autorităţile publice trebuie să se asigure că legea explică în mod clar ceea ce reprezintă o faptă penală, pentru ca orice persoană să ştie când încalcă legea.
 
Este de asemenea ilegal ca instanţele să dea o pedeapsă mai mare decât cea care exista în lege la momentul când a fost comisă fapta. Dacă însă pedeapsa e mai uşoară conform legii noi, instanţa va da o pedeapsă mai uşoară şi nu una mai grea.
 
De exemplu, dacă în anul 2000 o persoană intră pe spaţiul verde dintr-un parc şi organizează o petrecere, acest lucru nefiind interzis la acea vreme, ea nu poate fi condamnată mai tarziu, în anul 2002 de exemplu, dacă apare între timp o lege care interzice intrarea pe spaţiul verde şi organizarea de petreceri. 
Dacă în 2000 legea interzicea totuşi acest lucru şi prevedea pedeapsa amenzii, este interzis ca persoana să fie condamnată la închisoare, chiar dacă în anul 2002 legea permite acest lucru. În schimb, dacă iniţial era prevăzută pedeapsa cu închisoarea, în 2002 organizatorul petrecerii poate să primească doar amendă dacă se schimbă legea. 
 
Este interzis de asemenea ca severitatea pedepselor să fie mult prea mare în raport cu fapta ilegală săvârşită. De pildă, în exemplul de mai sus, organizatorul petrecerii din parc să primească pedeapsa închisorii pe viaţă.
 
Dreptul de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune
 
Conform Cartei Drepturilor Fundamentale, nimeni nu va poate fi pedepsit sau judecat de două ori pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în Uniunea Europeană. Această regulă se aplică nu numai în jurisdicţia unui singur stat, ci între jurisdicţiile mai multor state membre UE.
 
Astfel, dacă o persoană a comis un furt în Ungaria şi este condamnat acolo, executând pedeapsa, el nu mai poate fi condamnat încă o dată în România pentru aceeaşi faptă.
 
VOCABULAR
Jurisdicţie - putere, competenţă a unui judecător sau a unei instanţe de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde îşi poate exercita această putere un judecător sau o instanţă judecătorească.
Serveritate - asprime, exigenţă, duritate, comportarea unei persoane severe.
Proporţionalitate – raport, relaţie (echilibrată) între fenomene, noţiuni etc.; armonie, echilibru.
A sesiza o instanţă – posibilitatea pe care o are orice persoană de a cere unui judecător să analizeze cazul său.
Echitabil - întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept.
 
 
Teste
 
1. Care sunt garanţiile procesului echitabil?
2. Explicaţi în ce constă dreptul de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune. 
3. Care sunt drepturile unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni? Acuzarea = vinovăţie? Argumentaţi.
 

 

 

 

المزيد من: